1. Punct de curgere (σ S)
Când oțelul sau proba este întins, când solicitarea depășește limita elastică și oțelul sau proba continuă să sufere o deformare plastică evidentă, chiar dacă tensiunea nu mai crește, acest fenomen se numește curgere, iar valoarea minimă a tensiunii la fenomenul de curgere este punctul de curgere. Dacă Ps este forța externă la punctul de curgere s și Fo este aria de rupere a probei, atunci punctul de curgere σ s =Ps/Fo(MPa), MPa se numește MPa egal cu N (Newton) / mm2, (MPa =106Pa, Pa: PASCAL =N/m2)
2. Limita de curgere (σ 0.2)
Limita de curgere a unor materiale metalice nu este evidentă și este dificil de măsurat. Prin urmare, pentru a măsura caracteristicile de curgere ale materialelor, efortul la care deformația plastică reziduală permanentă este egală cu o anumită valoare (de obicei {{0}},2 la sută din lungimea inițială) este definită ca limita de curgere condiționată sau limita de curgere σ 0,2 pe scurt.
3. Rezistența la tracțiune (σ B)
Tensiunea maximă este atinsă de un material în timpul întinderii la tracțiune de la început până când apare o fractură. Arată cât de mult oțel rezistă la rupere. Rezistența corespunzătoare la tracțiune și rezistența la compresiune, rezistența la încovoiere etc.
Dacă Pb este forța maximă de tracțiune a materialului înainte de a fi spart și Fo este aria secțiunii transversale a probei, atunci rezistența la tracțiune σ b= Pb/Fo (MPa).
4. Alungire (δ S)
După ce materialul este spart, alungirea plastică a lungimii și procentul din lungimea specimenului original se numește alungire sau alungire.
5. Raportul rezistenței la compresiune (σ S / σ B)
Raportul dintre punctul de curgere (limita de curgere) al oțelului și rezistența la rupere se numește raportul de curgere. Cu cât este mai mare raportul de rezistență la compresiune, cu atât mai mare este fiabilitatea pieselor structurale, raportul general de rezistență la compresiune din oțel carbon este {{0}}.{6-0.65, oțelul structural slab aliat este {{6} }.65-0.75 oțel structural aliat este 0.84-0.86.
6. Duritatea
Duritatea este capacitatea unui material de a rezista la apăsarea obiectelor dure pe suprafața lui. Este unul dintre indicii importanți de performanță ai materialelor metalice. Duritatea generală este mai mare, iar rezistența la uzură a sărit peste. Indicatorii de duritate utilizați în mod obișnuit sunt duritatea Brinell, duritatea Rockwell și duritatea Vickers.
⑴ Duritate Brinell (HB)
Cu o anumită sarcină (în general 3000 kg), bila de oțel întărit de o anumită dimensiune (în general 10 mm în diametru) este presată în suprafața materialului și păstrată pentru o perioadă de timp. După ce sarcina este îndepărtată, raportul dintre sarcină și zona de adâncire este valoarea durității Brinell (HB), iar unitatea este kg forță /mm2 (N/mm2).
⑵ Duritatea Rockwell (HR)
Când HB> 450 sau proba este prea mică, testul de duritate Brinell nu poate fi utilizat în locul măsurării durității Rockwell. Este să utilizați un con de diamant cu un unghi superior de 120 de grade sau o bilă de oțel cu un diametru de 1,59 sau 3,18 mm pentru a apăsa suprafața materialului măsurat sub o anumită sarcină, iar duritatea materialului poate fi calculată prin adâncimea indentării. Duritatea materialului de testat, este împărțit în trei scale diferite:
HRA: Duritate obtinuta cu o sarcina de 60 kg si o presa cu con diamant pentru materiale extrem de dure precum aliajele dure.
HRB: duritatea se obține prin utilizarea unei sarcini de 100 kg și a unei bile de oțel călit cu diametrul de 1,58 mm, utilizată pentru materiale cu duritate scăzută (cum ar fi oțel recoapt, fontă etc.).
HRC: duritate obținută prin încărcare de 150 kg și presa de con de foraj pentru materiale foarte dure precum oțelul călit.
⑶ Duritatea Vickers (HV)
Cu o sarcină mai mică de 120 kg și un unghi de vârf de 136 de grade, indentatorul conic pătrat de diamant este presat în suprafața materialului, iar suprafața gropii de indentare a materialului este împărțită la valoarea încărcăturii, care este duritatea Vickers. valoare (HV).
