În timpul procesului de călire, când solicitarea uriașă generată de călire este mai mare decât rezistența materialului în sine și depășește limita de deformare plastică, vor apărea fisuri. Crăpăturile de stingere apar adesea la scurt timp după începerea transformării mamiferelor. Distribuția fisurilor nu are anumite reguli, dar este, în general, ușor de format la colțurile ascuțite și la mutațiile secțiunii transversale ale piesei de prelucrat.
Fisurarea de stingere observată la microscop poate fi fisurare intergranulară sau fisurare transgranulară; unele sunt radiale, iar altele sunt linii sau rețele separate. Fisurile de stingere cauzate de racirea excesiva in zona de transformare martensitica sunt adesea distribuite transgranular, iar fisurile sunt adevarate, cu fisuri mici fara ramificatii in jurul lor. Fisurile de călire cauzate de temperatura excesivă de încălzire a călirii sunt distribuite de-a lungul firului, cu capete ascuțite de fisuri, și prezintă caracteristici de supraîncălzire: martensita aciculară grosieră poate fi observată în oțelul de construcție; eutectic poate fi observat în oțelul pentru scule. sau carburi unghiulare. Piesele din oțel cu conținut ridicat de carbon cu decarburare la suprafață sunt predispuse să formeze fisuri în rețea după călire. Acest lucru se datorează faptului că expansiunea de volum a stratului decarburat de suprafață în timpul călirii și răcirii este mai mică decât cea a miezului nedecarburat, iar materialul de suprafață este tras într-o formă de rețea de expansiunea miezului.
Formele de bază de călire a fisurilor includ în principal: fisuri longitudinale, fisuri transversale, fisuri de rețea și fisuri de decojire etc. Condițiile specifice sunt analizate după cum urmează:
1. Fisurile longitudinale apar în cea mai mare parte pe piesele din oțel întărit și pot apărea numai atunci când efortul de întindere tangențial de pe suprafață este mai mare decât efortul de întindere axial. Acest tip de fisuri sunt distribuite de-a lungul direcției axiale, de la fisura de suprafață până la centru.
2. Crăpăturile transversale apar în zona de tranziție dintre stratul întărit și miezul neîntărit atunci când piesa de prelucrat nu este întărită. Caracteristica tensiunii interne este că suprafața este comprimată, iar efortul de compresiune se transformă în efort de tracțiune la o anumită distanță de suprafață. Tensiunea de întindere axială este cea mai mare, rezultând fisuri transversale.
3. Concentrarea tensiunilor: piesele cu unghiuri, tăieturi și caneluri pe piesele crăpate sunt predispuse la concentrarea tensiunilor. Împreună cu călirea și răcirea neuniformă, în aceste părți sunt adesea cauzate fisuri. Acest tip de fisură nu are caracteristici morfologice fixe.
4. Fisurile reticulare sunt fisuri de suprafață cu adâncime mică, în general în intervalul 0.01-2mm. Fisurile pot fi orientate în orice direcție pentru a forma o formă reticulară. După ce suprafața piesei de prelucrat din oțel cu conținut ridicat de carbon este decarburată, volumul specific al martensitei este mai mic, formând astfel tensiuni de tracțiune pe suprafață, ducând la fisuri ale rețelei.
5. Crăpăturile de peeling apar în zone extrem de subțiri, unde stresul trece brusc, iar peelingul de suprafață are loc atunci când fisurile interne care pândesc paralel cu suprafața se extind puternic.
