1. Tipuri de tratament de suprafață:
Tratarea suprafeței este procesul de formare a unui strat de acoperire pe suprafața piesei de prelucrat printr-o anumită metodă. Scopul său este de a dota suprafața produsului cu efecte anticorozive frumoase. Metodele de tratare a suprafeței sunt atribuite următoarelor metode:
1. Galvanizare: scufundați piesa care urmează să fie galvanizată într-o soluție apoasă care conține compusul metalic care urmează să fie depus și treceți un curent electric prin soluția de placare pentru a precipita și a depune metalul galvanizat pe piesă. Galvanizarea generală include zincarea, cupru, nichel, crom, aliaj de cupru-nichel etc., iar uneori sunt incluse și înnegrirea (albastru), fosfatarea etc.
2. Galvanizarea la cald: Se face prin scufundarea pieselor din oțel carbon într-o baie de topire a zincului cu o temperatură de aproximativ 510 grade. Rezultatul este că aliajul fier-zinc de pe suprafața oțelului devine treptat zinc pasiv pe suprafața exterioară a produsului. Aluminizarea la cald este un proces similar.
3. Placare mecanică: Suprafața produsului este afectată de particulele metalului placat, iar acoperirea este sudată la rece pe suprafața produsului.
2. Controlul calității:
Calitatea galvanizării este măsurată în primul rând prin rezistența la coroziune, urmată de aspect. Rezistența la coroziune este de a imita mediul de lucru al produsului, de a-l stabili ca stare de testare și de a efectua un test de coroziune pe acesta. Calitatea produselor de galvanizare este controlată de următoarele aspecte:
1. Aspect:
Suprafața produsului nu este permisă să aibă local neacoperit, pârjolit, aspru, plictisitor, decojire, crustă și dungi evidente, găuri, acoperire cu zgură neagră, peliculă de pasivare slăbită, crăpare, decojire și deteriorare serioasă. Semne de pasivare.
2. Grosimea acoperirii:
Durata de viață a unui element de fixare într-o atmosferă corozivă este proporțională cu grosimea acoperirii sale. Grosimea generală recomandată a acoperirii galvanice economice este de {{0}}.00015in ~ 0.0005in (4 ~ 12um).
Zincare la cald: grosimea medie standard este de 54 um (43 um pentru diametrul mai mic sau egal cu 3/8), iar grosimea minimă este de 43 um (37 um pentru diametrul mai mic sau egal cu 3/8).
3. Distribuția stratului de acoperire:
Cu diferite metode de depunere, felul în care stratul de acoperire se adună pe suprafața dispozitivului de fixare este, de asemenea, diferit. În timpul galvanizării, metalul de acoperire nu este depus uniform pe marginea periferică, iar la colțuri se obține o acoperire mai groasă. În porțiunea filetată a elementului de fixare, cea mai groasă acoperire este situată pe creasta firului, subțiendu-se treptat de-a lungul flancului filetului, iar cea mai subțire depunere este la partea inferioară a filetului, în timp ce galvanizarea la cald este exact opusul, stratul mai gros. se depune pe colțurile interioare și Pe partea inferioară a filetului placarea mecanică tinde să depună același metal ca și placarea la cald, dar este mai netedă și are o grosime mult mai uniformă pe toată suprafața.
4. Fragilarea prin hidrogen:
În timpul prelucrării și manipulării elementelor de fixare, în special în timpul decaparii și curățării alcaline înainte de placare și galvanizare ulterioară, suprafața absoarbe atomii de hidrogen, iar stratul de metal depus prinde apoi hidrogenul. Când elementul de fixare este strâns, hidrogenul se învârte spre părțile cele mai solicitate, determinând creșterea presiunii dincolo de rezistența metalului de bază și producând fisuri microscopice de suprafață. Hidrogenul este deosebit de activ și se infiltrează rapid în fisurile nou formate. Acest ciclu presiune-ruptură-penetrare continuă până când elementul de fixare se rupe. Apare de obicei în câteva ore de la prima aplicare a tensiunii.
Pentru a elimina amenințarea fragilizării hidrogenului, elementele de fixare sunt coapte la căldură cât mai curând posibil după placare pentru a permite hidrogenului să se scurgă din acoperire, de obicei la 375-4000F (176-190C) pentru 3-24 ore.
Deoarece galvanizarea mecanică este non-electrolită, aceasta elimină practic amenințarea fragilizării hidrogenului. În plus, din cauza standardelor de inginerie, este interzisă galvanizarea la cald a elementelor de fixare cu duritate mai mare decât HRC35 (Imperial Gr8, metric 10,9 și mai sus). Prin urmare, fragilizarea hidrogenului apare rar în elementele de fixare placate cu imersie la cald.
5. Aderenta:
Tăiați sau desprindeți cu un vârf solid și o presiune considerabilă. Dacă, în fața vârfului lamei, stratul se desprinde în fulgi sau piele, expunând metalul de bază, aderența va fi considerată insuficientă.
