1. Metoda de tratament termic: Diferite metode de tratament termic pot fi selectate în funcție de diferite obiecte și scopuri.
Oțel călit și călit: temperare la temperaturi ridicate după stingere (500-650 ° C)
Oțel de primăvară: călit la temperatură medie după stingere (420-520 °C)
Oțel carburat: călit după carburare și apoi călit la temperatură scăzută (150-250 °C)
După ce oțelurile cu conținut scăzut de carbon și carbon mediu (aliaj) sunt stinse în martensită, cu creșterea temperaturii de temperare, regula generală este că rezistența scade, în timp ce plasticitatea și duritatea cresc. Cu toate acestea, datorită conținutului diferit de carbon din oțelurile carbon cu conținut scăzut și mediu, efectul temperaturii de temperare asupra acestora este diferit. Prin urmare, pentru a obține proprietăți mecanice cuprinzătoare bune, pot fi luate următoarele abordări:
(1) Selectați oțel cu conținut scăzut de carbon (aliat), călit și călit la o temperatură scăzută sub 250 °C pentru a obține martensit cu emisii scăzute de carbon. Pentru a îmbunătăți rezistența la uzură a suprafeței acestui tip de oțel, singura modalitate de a crește conținutul de carbon al fiecărui strat de suprafață este de a efectua carburarea suprafeței, care se numește în general oțel structural carburat.
(2) Utilizați oțel carbon mediu cu conținut ridicat de carbon și, după stingere, efectuați temperarea la temperaturi ridicate (500-650 °C) (așa-numitul tratament de stingere și temperare), astfel încât să poată menține o rezistență suficientă în cazul plasticității ridicate, numită în general aceasta. Oțelul de clasă este oțel călit și călit. Dacă doriți să obțineți o rezistență ridicată, dar ar reduce mai degrabă plasticitatea și duritatea, temperarea la temperaturi scăzute poate fi adoptată pentru stingerea și temperarea care conțin aur cu conținut scăzut de carbon și se obține așa-numitul "oțel ultra-înalt de înaltă rezistență".
(3) Oțelurile cu un conținut de carbon între carbon mediu și carbon ridicat (cum ar fi oțelul 60, 70) și unele oțeluri cu conținut ridicat de carbon (cum ar fi oțelul 80, 90), dacă sunt utilizate pentru fabricarea arcurilor, pentru a asigura o limită elastică ridicată, limita de randament și limita de oboseală, se adoptă temperarea temperaturii medii după stingere.
(4) Decarburizarea: se referă la pierderea de carbon pe suprafața materialelor metalice feroase (oțel). Va exista decarburizare după tratamentul termic. Este permisă o ușoară decarburare. Adâncimea stratului de decarburizare afectează duritatea suprafeței. Cu cât stratul decarburizat este mai adânc, cu atât valoarea durității suprafeței este mai mică.
Detectarea specifică se bazează pe GB3098.1.
2. Procesul de operare: recoacere (oțel perlit)
1. Tratamentul preîncălzit: normalizare
Temperare la temperaturi ridicate (oțel martensitic)
(1) Scopul normalizării este de a rafina boabele, de a reduce gradul de banding în structură și de a regla duritatea pentru a facilita prelucrarea. După normalizare, oțelul a echivalat boabe fine.
2. Călire: Încălziți corpul de oțel la aproximativ 850 °C pentru stingere. Mediul de stingere poate fi selectat în funcție de dimensiunea piesei de oțel și de duritatea oțelului. În general, apa sau uleiul sau chiar stingerea aerului pot fi selectate. Oțelul în stare călită are plasticitate scăzută și stres intern ridicat.
3. Temperare:
Pentru a face oțelul să aibă o plasticitate ridicată, tenacitate și rezistență adecvată, oțelul este temperat la o temperatură ridicată de aproximativ 400-500 °C. Oțelul cu o sensibilitate mai mare la fragilitatea temperamentului trebuie răcit rapid după temperare pentru a suprima apariția fragilității temperamentului.
Dacă piesa trebuie să aibă o rezistență deosebit de mare, este temperată la aproximativ 200 ° C pentru a obține o structură de martensită temperată cu carbon mediu.
(2) Oțel de primăvară:
1. Stingere: stingerea uleiului la 830-870°C.
2. Temperare: Temperarea se efectuează la aproximativ 420-520 °C pentru a obține o structură troostită temperată.
(3) Oțel carburat:
1. Carburare: un fel de tratament termic chimic, care se referă la infiltrarea elementului C în suprafața pieselor din oțel într-un mediu activ care conține un anumit element chimic la o anumită temperatură. Preîncălzire (850 ° C) Carburare (890 ° C) Difuzie (840 ° C) Procesul de difuzie (840 ° C)
2. Călire: Pentru oțelul carburat din carbon și oțelul carburat cu conținut scăzut de aliaj, se utilizează în general stingerea directă sau stingerea unică.
3. Temperare: Temperare la temperatură scăzută pentru a elimina stresul intern și pentru a îmbunătăți rezistența și duritatea stratului carburat.
